Colectivul Primăriei Municipiului Chișinău exprimă compasiune familiei lui Spiridon Vangheli, Scriitor al Poporului, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, în legătură trecerea la cele veșnice a maestrului.
Prozator, traducător şi editor, Spiridon Vangheli a fost unul din cei mai vestiţi scriitori de la noi. A fost un ambasador al literaturii și culturii noastre, promovând valorile autentice și frumusețea limbii române. Scrierile sale au educat generații de copii.
În activitatea sa, de peste jumătate de secol, maestrul a scos de sub tipar o serie de volume, printre care menţionăm: „Băieţelul din coliba albastră”, „Isprăvile lui Guguţă”, „Columb în Australia”, „Guguţă - căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboţel”, „Guguţă şi prietenii săi”, „Copii în cătușele Siberiei”, „Crăița” etc.
De asemenea, Siridon Vangheli a tradus din poezia şi proza universală pentru copii. El este coautor, împreună cu Grigore Vieru, al unui Abecedar.
Opera vangheliană a fost tradusă în peste 40 de limbi ale lumii şi a apărut în 68 de ţări. Scriitorul a fost distins cu mai multe premii naţionale şi internaţionale, inclusiv cu Diploma de onoare Hans Christian Andersen, cu Premiul de Stat, cu Premiul Scriitorilor din România. De asemenea, a deținut titlul de Scriitor al Poporului și Cavaler al Ordinului Republicii.
Spiridon Vangheli s-a născut pe 14 iunie 1932, în satul Grinăuţi, judeţul Bălţi.
A activat în calitate de profesor şcolar, apoi redactor la editurile: „Cartea Moldovenească” şi „Lumina”.