Securitatea muncii în construcţii

https://new.chisinau.md/ro/securitatea-muncii-in-constructii-20292_238022.html

Primăria municipiului Chişinău a sesizat Inspecţia de Stat în Construcţii şi Inspecţia Muncii despre nerespectarea normelor de securitate la execuţia lucrărilor de construcţie la blocul locativ din str. Petru Movilă, 23.

Ca urmare a ştirii publicate de Portalul www.unimedia.md intitulată „Securitatea” muncii pe un şantier din Chişinău” , însoţită şi de o fotografie la acest subiect, Direcţia Relaţii Publice a Primăriei municipiului Chişinău face următoarele precizări: 
Primăria municipiului Chişinău a sesizat Inspecţia de Stat în Construcţii şi Inspecţia Muncii despre nerespectarea normelor de securitate la execuţia lucrărilor de construcţie la blocul locativ din str. Petru Movilă, 23. 
Conform legislaţiei în vigoare, responsabil de calitatea şi securitatea procesului de execuţie a lucrărilor de construcţie este antreprenorul obiectivului. În acelaşi timp, exercitarea controlului respectării cadrului legal şi normativ în domeniul securităţii în construcţii revine Inspecţiei de Stat în Construcţii şi Inspecţiei Muncii. Beneficiarul blocului locativ din str. Petru Movilă, 23 este SC „Terconvit” SRL, iar lucrările de construcţie sunt efectuate de SC „Conapsib” SRL (antreprenorul obiectivului. Director – I. Bujeniţa, diriginte de şantier – V. Carauş, responsabil tehnic – A. Isac). 
Primăria Chişinău salută poziţia Portalului www.unimedia.md în acest sens şi exprimăm disponibilitatea de a acţiona fără întârziere şi de o maniera constructivă în continuare pentru soluţionarea problemelor din municipiu. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

05.03.2010

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md