Primăria Municipiului Chișinău și A.O. „Centrul de Caritate pentru Refugiați” (CCR) au semnat joi un Acord de colaborare pe un termen de 5 ani, în vederea realizării protecției drepturilor omului, dezvoltarea proiectelor naționale și internaționale în domeniile sociale pentru beneficiul comunității, bunei guvernări şi administrare, în scopul consolidării sistemului educațional, al sănătății și dezvoltării timpurii, cu accent pe copiii de refugiați din Ucraina, stabiliți temporar în municipiul Chișinău.
Părțile intenționează să identifice modalități de cooperare bilaterale, în vederea sporirii implementării de programe umanitare, sociale și de protecție a drepturilor omului, să facă schimb de informații pentru a consolida implementarea comună a proiectelor.
Primarul General, Ion Ceban, a ținut să remarce că experiența partenerilor de la Centrul de Caritate pentru Refugiați a fost de un real ajutor autorităților publice locale de la Chișinău, în perioada crizei refugiaților din 2022, în contextul acordării susținerii celor care au fugit din calea războiului din Ucraina. „Împreună am reușit să integrăm în societatea moldovenească mai mulți refugiați care au avut și mai au și în continuare nevoie de asistență medicală, juridică și socială, suport pentru angajarea în câmpul muncii sau încadrarea copiilor în sistemul educațional. Primăria este mereu deschisă pentru colaborare”, a mai spus edilul.
Totodată, e de menționat că în baza unui proiect-pilot, elevii refugiați din Ucraina de la 4 școli din municipiul Chișinău și dintr-o unitate școlară din municipiul Comrat, vor beneficia de cursuri gratuite de limbă română. Este vorba de LT „A. Cehov”, LT „N. Gogol”, LT „M. Lomonosov”, Gimnaziul „T. Șevcenko” și LT „D. Mavrodi” din municipiul Comrat. Și de această dată, partenerul Primăriei Chișinău este Centrul de Caritate pentru Refugiați”.
A.O. „Centrul de Caritate pentru Refugiați” este o organizație non guvernamentală, creată de un refugiat afgan, Ahmad Djavid Paknehad, în Republica Moldova, cu sprijinul Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR).
CCR este partener al UNHCR și al Inspectoratului General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova de peste 24 de ani.
Misiunea CCR este de a facilita procesul de preintegrare a solicitanților de azil și de integrare a refugiaților pentru includerea lor armonioasă în societatea moldovenească.