Semnarea Acordului de finanţare cu Banca Europeană pentru Investiţii, pentru reabilitarea infrastructurii stradale

https://new.chisinau.md/ro/semnarea-acordului-de-finantare-cu-banca-europeana-pentru-investitii-pentru-20292_239218.html

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă şi vicepreşedintele Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), Wilhelm Molterer, au semnat astăzi Acordul de împrumut pentru realizarea proiectului de modernizare a infrastructurii stradale, pentru 6 străzi din centrul capitalei.

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă şi vicepreşedintele Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), Wilhelm Molterer, au semnat astăzi Acordul de împrumut pentru realizarea proiectului de modernizare a infrastructurii stradale, pentru 6 străzi din centrul capitalei.

Proiectul presupune reconstrucţia a 6 străzi principale din centrul oraşului, inclusiv bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, str. C. Negruzii, str. V. Alecsandri, str. 31 august 1989, str. Tighina şi str. Alexandru cel Bun. Pe lângă reparaţia capitală a carosabilului şi a trotuarelor, vor fi efectuate şi lucrări de modernizare a reţelelor inginereşti şi renovare a iluminatului public.

Creditul, în valoare de 10 milioane Euro, se oferă pe un termen de 10 ani, cu o perioadă de graţie de 2 ani, iar dobânda constituie 5 la sută anual. Valoarea totală a proiectului este de 22 milioane Euro, restul sumei a fost acordată anterior de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Acordul între Primăria municipiului Chişinău şi BERD a fost semnat în decembrie 2011, iar Consiliul municipal Chişinău a aprobat proiectul respectiv la începutul anului curent. Proiectul de reabilitare a infrastructurii stradale urmează a fi implementat în perioada anilor 2012-2013, iar la moment se efectuează lucrările de proiectare.

Cu această ocazie, vicepreşedintele Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), Wilhelm Molterer, a declarat că instituţia financiară europeană pe care o reprezintă alocă susţinere financiară pentru dezvoltarea municipiului Chişinău, prin acordarea împrumutului pentru achiziţionarea troleibuzelor noi, iar acum şi pentru reabilitarea drumurilor. Reprezentantul BEI-ului şi-a exprimat spreranţa că proiectele menţionate vor oferi sprijin imediat cetăţenilor municipiului Chişinău.

La rândul său, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a adus mulţumiri Băncii Europene pentru Investiţii pentru suportul şi încrederea acordată municipalităţii. În acelaşi timp, edilul-şef şi-a exprimat satisfacţia pentru faptul că Primăria Chişinău beneficiază de o atenţie deosebită din partea partenerilor europeni. „Noul proiect, de renovare a drumurilor, la fel ca şi precedentul, de achiziţionare a 102 troleibuze, vine cu standarde Europene aici, la Chişinău", a mai spus Dorin Chirtoacă.

În context, Dorin Chirtoacă a mai subliniat că graţie sprijinului acordat anterior, în cadrul proiectului „Transportul public Chişinău", municipalitatea a trecut la o nouă etapă de dezvoltare, şi anume a început asamblarea troleibuzelor în cadrul Regiei Tranport Electric Chişinău. Primarul de Chişinău şi-a exprimat speranţa că municipalitatea va beneficia de sfrijinul instituţiilor financiare europene şi în realizarea altor proiecte, precum ar fi reabilitarea termică a blocurilor de locuit.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

 

21.09.2012

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md