Serviciile municipale specializate au început pregătirile pentru activitatea în perioada sezonului rece

https://new.chisinau.md/ro/serviciile-municipale-specializate-au-inceput-pregatirile-pentru-activitatea-in--20292_244326.html

Primarul general, Ion Ceban a convocat astăzi o ședință cu managerii serviciilor municipale responsabile de pregătirea municipiului Chișinău pentru perioada rece 2020-2021.

Subiectele discutate s-au axat pe buna organizare a activităților de întreținere a drumurilor și, respectiv, a curților blocurilor de locuințe, evacuarea deșeurilor etc., pentru a face față situației în perioada rece, atât cu tehnica necesară, cât și cu materialul antiderapant, utilizat pentru deszăpezire.

Edilul capitalei a solicitat regiilor responsabile să prezinte până la 20 august, curent, rapoarte cu privire la stocurile de antiderapant existent, precum și necesitățile pentru perioada rece, pentru a putea fi planificate surse financiare în acest sens. De asemenea, urmează a fi elaborate planuri de intervenție pentru fiecare entitate implicată în proces.  

În altă ordine de idei, Ion Ceban a reiterat despre necesitatea contractării agenților economici, precum și a tehnicii specializate, pentru a face față situațiilor mai complicate în procesul de deszăpezire, de rând cu serviciile municipale.  

 

 

28.07.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md