Serviciul de asistență stradală din Chișinău, pentru acordarea serviciilor de plasament minorilor aflați în dificultate, va activa non-stop

https://new.chisinau.md/ro/serviciul-de-asistenta-stradala-din-chisinau-pentru-acordarea-serviciilor-de-20292_245035.html

Primăria municipiului Chișinău informează că din data de 12 ianuarie a.c., Serviciul Asistență Stradală din subordinea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, amplasat pe adresa: str. Miron Costin, 19/1, care activa doar pe timp de zi, va presta servicii de plasament și pe timp de noapte. În cadrul instituției vor putea fi cazați concomitent zece copii, iar în prezent de aceste servicii beneficiază zilnic 4-6 minori.

Copiii se pot afla în incinta Centrului până la 45 de zile, timp în care organele competente vor identifica soluții pentru fiecare caz în parte. Tot aici, minorii vor beneficia de asistența specialiștilor, încadrarea în activități socio-educative, cât și de spații de recreere amenajate: sală de sport, bucătărie, duș etc.

În cadrul complexului de servicii au fost amenajate două săli separate, pentru fete și băieți, care au fost dotate cu mobilier necesar (dulapuri, paturi, noptiere). Centrul este dotat și cu electrocasnice pentru confortul copiilor. De asemenea, pentru securitatea beneficiarilor, dar și a edificiului, sediul instituției va fi supravegheat, atât video, cât și cu pază.

Subdiviziunile municipale de profil: Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului, Direcția generală asistență socială și sănătate, Direcția generală educație, tineret și sport, în conlucrare cu Direcția de Poliție a mun. Chișinău au semnat astăzi un Ordin comun cu privire la cooperarea intersectorială în vederea identificării precoce, referirea și asistența copiilor în situații de stradă în municipiu. 

Tot marți a fost aprobat și Manualul operațional al Complexului de Servicii Sociale pentru Copii în Situație de Stradă, care prevede mecanismele de intervenții, dar și activitatea Centrului.

Serviciul Asistență Stradală a fost lansat de Primăria Chișinău în anul 2019 și are drept scop consolidarea sistemului de protecţie a copiilor, în special a celor care practică un mod de viaţă stradal, vagabondează, cerşesc, consumă substanţe toxice/narcotice sau practică prostituţia. 

12.01.2021

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md