Potrivit Direcţiei Sănătăţii a Consiliului municipal Chişinău, pe parcursul ultimei săptămâni au fost înregistrate 4128 de cazuri de infecţii virale acute, ceea ce constituie cu 17 % mai mult faţă de săptămâna anterioară. De asemenea, au fost confirmate 120 cazuri de gripă, iar 347 persoane s-au adresat la medicul de familie cu viroze. Serviciul de urgenţă a fost solicitat de 1061 de ori, ceea ce este cu 200 de cazuri mai mult decât săptămâna trecută. Direcţia Sănătate precizează că situaţia corespunde respectivei perioadei de iarnă şi estimează că până la sfîrşitul lunii februarie se va menţine aceeaşi stare de lucruri.
În legătură cu situaţia creată, Primăria Chişinău a întreprins un şir de măsuri administrative şi organizatorice de prevenire şi diminuare a consecinţelor gripei. Începând cu data de 25.01.2011, în Instituţiile Medico-Sanitare Publice municipale a fost introdus un regim sanitar special de activitate, care va fi menţinut pe întreaga perioadă de răspândire a gripei sezoniere. S-au intensificat şi activităţile de depistare precoce a bolnavilor, în special a femeilor gravide şi copiilor cu gripă sezonieră, cu luarea măsurilor de profilaxie şi tratament ce se impun.
Totodată, pe rutele municipale de microbuz a fost introdus un regim special de activitate pentru această perioadă, fiind revăzute orarele şi reduse intervalele de circulaţie, pentru evitarea aglomerării în transport. Adminitratorii rutelor municipale de transport au fost obligaţi să asigure zilnic prelucrarea cu substanţe sanitare a unităţilor de transport, precum şi dezinfectarea şi aerisirea maşinilor în pauzele dintre ture.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău