Primăria Chişinău informează că în prezent toate străzile principale şi arterele pe unde circulă transportul public sunt practicabile, inclusiv căile de acces către suburbii, iar transportul se deplasează fără dificultate.
Noaptea trecută, drumarii din municipiu au intervenit la deszăpezire, lărgirea părţii carosabile şi presurarea materialului antiderapant cu 68 de utilaje. Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pe străzile din capitală au fost împrăştiaţi circa 580 m³ de nisip cu sare, inclusiv 300 m³ noaptea trecută.
Astăzi, echipajele de la Regia „Exdrupo", cu 15 unităţi de tehnică specială, vor lucra prioritar pe străzile secundare.
Deşi majoritatea străzilor din capitală sunt practicabile, serviciul de întreţinere a drumurilor cheamă conducătorii auto să evite, în zilele cu ninsori, circulaţia pe străzile în pantă: Timiş şi Ganea din sectorul Centru.
Echipajele Regiei Locative au lucrat de la miezul nopţii şi până dimineaţă, cu 16 unităţi HACO şi 20 de tractoare pentru curăţarea trotuarelor şi a intrărilor în curţile de bloc. Aceste activităţi continuă şi acum. Totodată, de la 5.00 dimineaţă au ieşit la deszăpezire circa 600 de muncitori, care curăţă intrările în scări, staţiile de aşteptare, platourile de acumulare a deşeurilor, trecerile la drum.
Primăria Chişinău îndeamnă conducătorilor auto să fie prudenţi la drum şi să parcheze regulamentar unităţile de transport. Totodată, instituţiile publice, agenţii economici şi gestionarii fondului locativ sunt chemaţi să cureţe zăpada din preajma sediilor în care activează şi a clădirilor pe care le gestionează.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău