Primăria Chişinău informează că la moment serviciile municipale de resort, Regia „Exdrupo" şi Regia locativ-comunală sunt antrenate la deszăpezirea oraşului şi aplicarea materialului antiderapant.
În acest moment, circulaţia rutieră pe toate arterele principale, precum şi o parte din străzile secundare pe unde circulă transportul public, se desfăşoară în condiţii normale. Au fost curăţate deja şi toate intrările în Chişinău. Situaţia este mai complicată pe străzile laterale, din cauza formării stratului de gheaţă, în urma ninsorilor de săptămâna trecută.
În continuare se va interveni prioritar pe arterele secundare. De dimineaţă, Regia „Exdrupo" acţionează în sectoare cu câte 2 echipe de intervenţie, dar şi cu câte o autospecială în fiecare localitate suburbană. Potrivit indicaţiilor primarului Dorin Chirtoacă, Regia locativ-comunală va acţiona pe tot parcursul zilei, la capacitate maximă, la curăţarea trotuarelor, a staţiilor de aşteptare a transportului public şi a căilor de acces din interiorul curţilor de bloc. La deszăpezirea manuală sunt antrenate peste 550 de persoane, dar şi 22 de tractoare şi 16 utilaje de model „HACO".
Autorităţile publice locale vor verifica în continuare modul în care acţionează serviciile de resort pentru curăţarea zăpezii şi pentru buna desfăşurare a traficului rutier în toate sectoarele capitalei.
În context, Primăria municipiului Chişinău face apel către persoanele fizice şi juridice să se implice la curăţarea zăpezii de pe terenurile adiacente blocurilor de locuit sau imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea, pentru a evita formarea stratului de gheaţă.
De asemenea, rugăm chişinăuienii să renunţe la autoturismul personal şi să folosească mijloacele de transport în comun, pentru evitarea creării ambuteiajelor pe străzi, dar şi să reuşim să curăţăm cât mai bine carosabilul.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău