Primăria Municipiului Chișinău informează că sâmbătă și duminică ( 19-20 august 2023), orele 16:00-20:00, persoanele de vârsta a treia sunt invitate în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, la o nouă ediție a spectacolelor muzicale în aer liber, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații”.
Atât locuitorii cât și vizitatorii orașului vor avea ocazia să se bucure de momente muzicale, dansuri și atmosferă plină de bucurie în acest cadru plăcut.
Inițiat în iunie 2022, Proiectul de weekend „Dialog între generații” își propune să ofere oportunități de petrecere a timpului activ în compania acelorași vârste și nu numai, adresându-se unei audiențe diversificate.
Organizatorii evenimentului sunt Primăria Municipiului Chișinău și Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural.