Primăria Chișinău informează că în prezent spitalele municipale internează circa 60% din pacienții infectați cu Covid-19 la nivel național. Astfel, situația la capitolul spitalizare rămâne a fi complicată la nivel municipal, la moment fiind insuficiente locuri în staționar, inclusiv la terapie intensivă. Din 1500 de paturi destinate pentru tratarea pacienților infectați cu coronavirus 1488 de locuri sunt ocupate. Situația a fost discutată în cadrul ședinței de astăzi a serviciilor operative de la Primărie.
Potrivit Primarului General, Ion Ceban la un an de la declanșarea pandemiei municipalitatea a reușit să-și mobilizeze capacitățile, transformând gradual spitalele din capitală în instituții strategice Covid-19. Totodată, au fost extinse la maximum capacitățile de spitalizare în toate instituțiile medicale municipale.
„De la începutul pandemiei a fost realizată o muncă enormă, iar în acest sens țin să mulțumesc întreg personalului medical, profesorilor, educatorilor, asistenților sociali, precum și angajaților municipalității, care zilnic asigură dezinfectarea și menținerea stării salubre a orașului. Mulțumesc tuturor colegilor pentru implicare, susținere, dar și voluntarilor și oamenilor de bună credință care ne-au ajutat necondiționat”, a menționat Ion Ceban.
Edilul capitalei a precizat că pe parcursul anului 2020, pentru dezvoltarea infrastructurii medicale, tratamentul pacienților și protejarea cadrelor medicale, au fost alocate peste 108 milioane de lei, surse care au meritat a fi investite, pentru a salva mii de vieți. Actualmente este pregătită toată infrastructura necesară de vaccinare pentru etapa I și II. Iar în instituțiile medicale, cabinetele de vaccinare sunt activate cu personalul medical instruit.
Conform datelor din 28.02.2021, la nivelul municipiului Chișinău, în total sunt înregistrate 80257 cazuri confirmate de coronavirus. Totodată, 67480 cazuri sunt recuperate, iar 1254 peroane au decedat. Sub supraveghere medicală, în prezent se află 11523 de persoane.
Pe teritoriul municipiului este înregistrată o creștere constantă a numărului de îmbolnăviri prin infecția COVID-19, incidența fiind înaltă cu prezența cazurilor grave și foarte grave. De asemenea, se atestată o creștere esențială a cazurilor de îmbolnăviri în rândul copiilor cu vârsta între 13-17 ani.
În baza indicatorilor prezentați de Centrul de Sănătate Publică Chișinău, în capitală se menține stare de urgență în sănătate publică, pentru care a fost stabilit gradul de alertă „Cod Roșu".