Primăria municipiului Chișinău informează că la începutul lunii aprilie, a.c., a fost dat startul lucrărilor de construcție a Stației de tratare a levigatului produs din deșeurile menajere solide stocate la poligonul municipal din comuna Țânțăreni, iar autoritățile municipale vor supraveghea evoluția proiectului.
În acest sens, o comisie de specialiști, condusă de viceprimarul Ilie Ceban, au efectuat astăzi o vizită de lucru pe teren, pentru a se asigura de bunul mers al lucrărilor inițiate.
Amintim că pe data de 18.01.2020 a fost desfășurat concursul pentru selectarea agentului economic ce va executa lucrările de construcție a Stației de tratare a levigatului produs din deșeuri menajere solide la Poligonul din comuna Țânțăreni, unde au participat 6 companii.
În luna martie, a.c., Grupul de lucru a desemnat câștigătorul concursului, S.R.L. „Capital", care a venit cu o oferă avantajoasă.
Astfel, pe 27.03.2020 , Î. M. Regia „Autosalubritate" a semnat contractul de antrepriză cu compania câștigătoare, în valoare de 14,98 milioane de lei, inclusiv TVA.
Lucrările de construcție vor fi efectuate în baza graficului de executare, aprobat de beneficiar.