Suspendarea activităţii restaurantului „Golden Nica”

https://new.chisinau.md/ro/suspendarea-activitatii-restaurantului-golden-nica-20292_239728.html

Primăria municipiului Chişinău informează că activitatea restaurantului „Golden Nica", din Calea Orheiului, 22, deţinut de SC „Telsistel" SRL, a fost suspendată încă la data de 4 septembrie 2013.

Primăria municipiului Chişinău informează că activitatea restaurantului „Golden Nica", din Calea Orheiului, 22, deţinut de SC „Telsistel" SRL, a fost suspendată încă la data de 4 septembrie 2013.

Potrivit dispoziţiei nr. 706-d din 04.09.2013, activitatea restaurantului a fost sistată ca urmare a cazurilor de intoxicare în masă la ceremoniile care au avut loc la sfârşitul lunii august în respectivul local de alimentaţie publică şi în temeiul Hotărârii Centrului de sănătate publică municipal Chişinău, privind încălcările depistate în activitatea restaurantului, nr. 126 din 02.09.2013.

Activitatea restaurantului a fost suspendată pe o perioadă nedeterminată, până la înlăturarea neajunsurilor depistate şi conformarea obiectivului la regulile şi normativele sanitaro-epidemiologice în vigoare.

Agentul economic a fost informat despre suspendarea activităţii restaurantului, atât de către specialiştii Direcţiei municipale comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii, dar şi de către reprezentanţii Inspetoratului de poliţie a sectorului Râşcani. 

La nivelul Primăriei municipiului Chişinău a fost creată o comisie de anchetă care va examina cazul, în special motivul nerespectării prevederilor dispoziţiei cu privire la suspendarea activităţii restaurantului.  

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

 

09.09.2013

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md