Suspendarea temporară a circulației rutiere în perimetrul PMAN, în zilele de 24 și 26 august 2022

https://new.chisinau.md/ro/suspendarea-temporara-a-circulatiei-rutiere-in-perimetrul-pman-in-zilele-20292_247677.html

Primăria municipiului Chişinău informează că miercuri, 24 august 2022, ora 10:00-12:00 și vineri, 26 august 2022, ora 13:00-15:00, va fi sistată temporar circulația rutieră pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul Pieții Marii Adunări Naționale (PMAN), în contextul desfășurării de către Ministerul Culturi a repetițiilor dedicate manifestărilor cultural-artistice organizate de Ziua Independenții Republicii Moldova.

Astfel, pe perioada desfășurării repetițiilor pentru organizarea manifestărilor cultural-artistice, circulația transportului public (troleibuze, autobuze și microbuze) va fi redirecționată, ocolind PMAN pe străzile adiacente.

Totodată, de Ziua Independenţei Republicii Moldova, pe 26 august 2022, între orele 20:00 până pe data de 27 august 2022, ora 24:00, va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în perimetrul PMAN, iar transportului public de pasageri va fi redirecționat.

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze din partea cetățenilor pentru incomoditățile create.

Conducătorii auto care traversează sectoarele de drum unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să ocolească zona respectivă.

Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic.

23.08.2022

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md