Primăria Municipiului Chișinău informează că în weekendul: 22 - 23 iunie 2024, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate mai multe iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon.
În sectorul Botanica, în Parcul „Valea Trandafirilor” și pe bd. Dacia, 26, în zilele de 22-23 iunie 2024 - Târg al micilor antreprenori, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”.
Pe spațiul deschis al Grădinii Botanice, 22-23.06.2024 – Festivalul „KALEIDOSCOP”, organizat în colaborare cu SRL „Evo Alfa”.
În sectorul Buiucani, pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, pe 22.06.2024 - Târgul „EcoLocal”, cu produse alimentare și nealimentare autohtone, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali;
În scuarul „Teatrului Național de Operă și Balet”, până pe 14.07.2024 – „Orășelul Sportiv”, eveniment cultural-sportiv, în colaborare cu SRL „Bis-Concert Internațional”.
Pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 103 (adiacent cinematograf „Patria”) - Târgul „Yard Sale”, organizat în colaborare cu SRL „Boldescu & Co”.
În Parcul „Alunelul”, Calea Ieșilor, 11/4, pe 22-23.06.2024 - Târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”, organizat în colaborare cu AO „Eurocivis”.
În sectorul Centru - Târg al producătorilor autohtoni cu fructe și legume, până la 27.06.2024, pe adresele: șos. Hâncești, 86, str. Sprâncenoaia, 1A, str. Grenoble, 157, str. V. Dokuceaev, 3/2, str. Ismail, 94, colț cu bd. D. Cantemir, Parcul „Valea Morilor”, în preajma scărilor de granit.
În sectorul Ciocana, până pe 18.07.2024 - Târg cu produse agricole autohtone, în locațiile: bd. Mircea cel Bătrân, 2, bd. Mircea cel Bătrân, 12, intersecție cu str. Petru Zadnipru, bd. Mircea cel Bătrân, 20, bd. Mircea cel Bătrân, 24, bd. Mircea cel Bătrân, 28, bd. Mircea cel Bătrân, 32, str. Maria Drăgan, 30, colț cu str. Ciocana, str. Mihai Sadoveanu, 22, str. Igor Vieru, 6/1, str. Igor Vieru, 10; str. Profesor Ion Dumeniuk, 12 A, str. Petru Zadnipru, 2.
În sectorul Râșcani, pe bd. Moscova, 21, vizavi de str. M. Basarab, 6 și str. A. Doga, 35, până la 28.06.2024 - Târg cu produse autohtone.
În Scuarul „Mezon” din bd. Moscova, 21, 22-23.06.2024 - Târgul Mămicilor ”Mami & Co Fair” .
Primăria Municipiului Chișinău încurajează cetățenii să viziteze târgurile locale, menite să asigure consolidarea relațiilor dintre producătorii autohtoni și consumatori.