Marţi, 18 iunie 2013, la ora 21.00 Teatrul Biuro Podróży din Polonia va prezenta la Chişinău, în Piaţa Gării Feroviare un spectacol inedit. Piesa „Carmen Funebre" a fost premiată la cele mai importante festivaluri teatrale din lume. Intrarea este gratuită.
Folosind ca recuzită picioroangele şi jucându-se cu focul, reprezentând simbolic scene de violenţă, Carmen Funebre povesteşte despre viaţa în timpul războiului, despre frică, groază şi speranţă.
Spectacolul „Carmen Funebre a fost prezentat până acum în peste 50 de tării din întreaga lume, şi a primit numeroase premii prestigioase. Reprezentaţia din Chişinău a fost organizată de Institutul Polonez din Bucureşti şi Primăria Municipiului Chişinău iar cofinanţat din fondurile Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional al Republicii Polone.
Spectacolul de teatru stradal "Carmen Funebre" a fost creat în anul 1994. Inspiraţia pentru această reprezentaţie a constituit-o războiului din Bosnia, tensiunile etnice exacerbate şi izbucnirile naţionalismului în acel context. Pe durata pregătirii spectacolului membrii echipei s-au întâlnit cu refugiaţi din fosta Iugoslavie iar relaţiile stabilite cu aceştia au contribuit la ilustrarea prin metafore universale a sorţii destinate celor exilaţi.
În producţia spectacolului "Carmen Funebre" teatrul Biuro Podróży foloseşte mijloace spectaculoase pentru a atrage atenţia atât privitorului cu experienţă cât şi unui trecător. Picioroange, foc, lumini şi o coloană sonoră impresionantă care provoacă panică şi în acelaşi timp trezeşte compasiunea spectatorilor. În reprezentaţie sunt folosite numai câteva cuvinte însă secvenţele de imagini sugestive sunt suficiente pentru a lăsa asupra privitorului o impresie puternică.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău