Traficul rutier pe str. Gh. Asachi a fost reluat în regim normal

https://new.chisinau.md/ro/traficul-rutier-pe-str-gh-asachi-a-fost-reluat-in-20292_237427.html

Circulaţia transportului pe str. Gh. Asachi a fost reluată, lucrările în zonă vor continua cel puţin încă o săptămână. Până în prezent a fost asfaltat carosabilul şi mai urmează amenajarea trotuarelor şi a locurilor de parcare.

Circulaţia transportului pe str. Gh. Asachi a fost reluată, lucrările în zonă vor continua cel puţin încă o săptămână. Până în prezent a fost asfaltat carosabilul şi mai urmează amenajarea trotuarelor şi a locurilor de parcare. 
Potrivit lui Veaceslav Ţernă, directorul Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, deşi din cauza vremii lucrările de reparaţie nu au început la data preconizată, asfaltarea carosabilului a fost efectuată în termenii stabiliţi. Au fost asfaltaţi peste 9 mii metri pătraţi de drum. Ţernă a informat că celelalte lucrări vor fi efectuate fără a suspendarea traficului rutier. 
Pentru reparaţia străzii Gh. Asachi au fost alocate 6 mln. lei, care însă s-ar putea să fie insuficienţi şi pentru lucrările de amenajare.
În acest context, primarul general Dorin Chirtoacă a solicitat crearea unei comisii din care să facă parte responsabilii tuturor direcţiilor de resort şi experţi în domeniu care să verifice calitatea lucrărilor. În baza rezultatelor, va fi întocmit un proces-verbal de constatare a situaţiei. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

23.06.2008

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md