Trei angajaţi ai Direcţiei Asistenţă Juridică au fost privaţi de dreptul de a reprezenta CMC în instanţe

https://new.chisinau.md/ro/trei-angajati-ai-directiei-asistenta-juridica-au-fost-privati-de-20292_237591.html

Trei angajaţi ai Direcţiei Asistenţă Juridică, inclusiv şeful direcţiei, au fost excluşi de către Consiliul Municipal Chişinău din lista juriştilor care reprezintă CMC în instanţele de judecată.

Trei angajaţi ai Direcţiei Asistenţă Juridică, inclusiv şeful direcţiei, au fost excluşi de către Consiliul Municipal Chişinău din lista juriştilor care reprezintă CMC în instanţele de judecată. 
Astfel, la propunerea liderului fracţiunii comuniste Svetlana Popa, şefa Direcţiei Asistenţă Juridică, Diana Gurschi, precum şi juriştii Victor Morgoci şi Valentina Urecheanu au fost privaţi de dreptul de a reprezenta Consiliul Municipal Chişinău în instanţele de judecată. Propunerea dată a venit în urma unei scrisori din partea preşedintelui Colegiului Civil şi de Contencios Administrativ al Curţii de Apel Chişinău, Elena Gligor, care se referă la activitatea reprezentanţilor juridici ai CMC în cadrul şedinţelor de judecată. Scrisoarea nu indică însă numele reprezentanţilor juridici şi cazurile la care se referă, iar juriştii excluşi astăzi din listele reprezentanţilor juridici ai CMC au fost aleşi fără vreo explicaţie. 
La rândul său, şefa Direcţiei Asistenţă Juridică a declarat că de la începutul anului curent, reprezentanţii juridici ai Consiliului Municipal Chişinău au obţinut câştig de cauză în 80% din dosare şi a calificat excluderea juriştilor drept acţiune politică. De asemenea, consilierul Oleg Cernei a menţionat că de la venirea în funcţie de preşedinte al CMC a consilierului Eduard Muşuc, 80% dintre deciziile CMC au fost contestate în instanţă. 
Şedinţa Consiliului municipal Chişinău s-a încheiat ieri seara, după ce au fost examinate toate chestiunile incluse pe ordinea de zi. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

14.11.2008

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md