Va fi efectuată analiza funcţională a primăriei Chişinău

https://new.chisinau.md/ro/va-fi-efectuata-analiza-functionala-a-primariei-chisinau-20292_237535.html

În perioada septembrie – decembrie a.c., compania „Corporate & Public Management Consulting Group”, din Letonia, efectuează analiza funcţională şi a managementului financiar în cadrul administraţiei publice municipale Chişinău şi instituţiile subordonate autorităţilor capitalei.

În perioada septembrie – decembrie a.c., compania „Corporate & Public Management Consulting Group”, din Letonia, efectuează analiza funcţională şi a managementului financiar în cadrul administraţiei publice municipale Chişinău şi instituţiile subordonate autorităţilor capitalei. Activitatea se desfăşoară în cadrul Proiectului „Dezvoltarea municipiului Chişinău”, susţinut de PNUD Moldova. 
Obiectivul programului este cercetarea funcţională şi financiară a primăriei Chişinău şi instituţiilor subordonate în vederea îmbunătăţirii organizării instituţionale a managementului intern şi contribuirea la sporirea capacităţilor sale administrative şi financiare. 
Din echipa proiectului fac parte mai mulţi renumiţi experţi din Letonia, printre care Maris Sprindzuks, fost membru al Parlamentului din Letonia, Ilga Tiknuse, director al departamentului Finanţe al municipalităţii din Riga, Janis Kalvins, preşedintele Asociaţiei Oraşelor Mari din Letonia şi Maris Pukis, reprezentant al Asociaţiei letone a municipalităţilor. 
Compania care implementează proiectul a fost selectată în urma unui tender internaţional. Anterior „Corporate & Public Management Consulting Group” a efectuat o activitate similară pentru administraţia oraşului Riga, dar şi analiza funcţională a Guvernului şi Parlamentului Republicii Moldova, în contextul reformei administraţiei publice centrale. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

24.09.2008

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md