Conform noului concept aprobat de CMC în anul 2020, Primăria Chișinău propune un șir de priorități pentru dezvoltarea acestui domeniu, precum: reglementarea numărului de unități, prin scheme de amplasament prestabilite, care vor fi aprobate de CMC.
Aceste scheme vor putea fi modificate la inițiativa preturilor de sector, prin note de argumentare privind necesitatea amplasării unității pe locația respectivă.
La identificarea locului se vor lua în considerație reglementările și documentația de urbanism a orașului, specificul și parametrii fizici ai zonei, direcțiile și intensitatea fluxurilor de pietoni.
Totodată, la stabilirea amplasamentelor se va ține cont de evitarea aglomerării unităților comerciale în zonă și respectarea distanțelor de amplasare a gheretelor față de alte obiective prevăzute în regulament.
Potrivit conceptului, desfășurarea comerțului ambulant mobil, inclusiv cu legume și fructe se efectuează prioritar, în cadrul piețelor (private, municipale).
Dreptul de încheiere a contractului pentru amplasarea unităților de comerț ambulant va fi adjudecat în bază de licitație publică.
Cerințele de design ale fiecărei unități de comerț ambulant stradal vor fi stabilite de comisia de examinare a proiectelor, care va lua în calcul specificul arhitectonic și cromatic al zonei și clădirilor din preajmă și va selecta proiectele eligibile pentru licitație.
Primăria Chișinău a organizat discuții publice pe marginea Conceptului privind desfășurarea comerțului stradal.