Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că în acest an vor fi achiziționate 10 autospeciale noi de deszăpezire, pentru necesitățile Î.M. Regia „EXDRUPO". Informații în aceste sens a prezentat luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, Vitalie Butucel, șef al Direcției generale transport public și căi de comunicație.
Autospecialele sunt multifuncționale, dotate cu lamă și plung, putând fi utilizate atât pentru deszăpezire, cât și pentru lucrările de întreținere a drumurilor. Noile utilaje vor permite deszăpezirea obișnuită, prin împrăștierea de nisip și sare, dar și prin utilizarea antiderapantului lichid.
Pentru achiziția de tehnică, Direcția transport public și căi de comunicație a avut și susținerea fracțiunilor din Consiliul municipal Chișinău, care au acceptat majorarea sumei necesare cu 4,6 milioane lei (din economiile făcute în alte proiecte), pentru a putea cumpăra aceste autospeciale, a precizat Vitalie Butucel.
Mașinile pentru întreținerea drumurilor sunt de model „KAMAZ", fabricate în Rusia. 6 unități de tehnică sunt cu 3 axe și 4 cu 2 axe, ultimele pentru utilizarea pe străzile secundare, adiacente și în intercartier.
Lotul de tehnică este achiziționat în bază de licitație, iar primele unități urmează să fie aduse la Chișinău pe parcursul acestui an. Costul total al autospecialelor este de 16, 6 mil. lei.