Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Municipiului Chișinău informează că 5 autospeciale noi din lotul de 30 de unități achiziționate în cadrul proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”, urmează a fi recepționate de parcul auto al Î.M. Regia „Autosalubritate”. În aceste zile, unitățile de transport sunt livrate operatorului municipal de salubrizare din orașul Izmir, Turcia.
Autospecialele, cu încărcare din spate, sunt de model EFE pe șasiu RENAULT, asamblate în Izmir, Turcia și au fost achiziționate de la compania Grădinăriu Import Export S.R.L., desemnată câștigătoarea concursului desfășurat pe platforma electronică de achiziție a Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare.
E de menționat că, în parcarea Î.M. Regia „Autosalubritate” au ajuns deja 15 autospeciale noi din lotul de 30 de camioane de model EFE pe șasiu RENAULT, care sunt achiziționate în cadrul proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”, finanțat de către Primăria Municipiului Chișinău și investitorii internaționali BEI, BERD, fondul E5P.