Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Acțiuni și manifestări cultural-artistice dedicate celor 120 de ani de la pogromul împotriva evreilor din Chișinău

   1459

Primăria Municipiului Chișinău a aprobat un program de acțiuni și manifestări cultural-artistice consacrate celor 120 de ani de la pogromul împotriva evreilor din Chișinău: lansarea unei pagini web tematice jewshistory.md expoziții documentare, inaugurarea unei subterane „Tel Aviv” în sectorul Botanica, desfășurarea unui concert-document consacrat dramei evreilor din Chișinău, eveniment de comemorare a victimelor pogromului evreiesc din Chișinău, anul 1903, prezentarea de filme documentare, Șabat la Centrul Comunitar Evreiesc etc.

Activitățile enunțate sunt desfășurate în conformitate cu Programul de acțiuni și manifestări cultural-artistice pentru anul 2023 al Direcției generale cultură și patrimoniu cultural și organizate în colaborare cu Comunitatea Evreiască din Republica Moldova. O dispoziție în acest sens a fost semnată de Primarul General, Ion Ceban.

Astfel, pe 20 aprilie 2023, ora 13:00, la Muzeul de Istorie al orașului Chișinău, va fi inaugurată expoziția tematică „În zilele de doliu. 120 de ani de la pogromul evreiesc din Chișinău”.

În aceeași zi, ora 18:00, la Palatul Republicii, va avea loc Concertul-document „Requiem”, organizator – Direcția generală cultură și patrimoniu cultural.

Pe 21 aprilie 2023, ora 10:00, în Parcul „Alunelul” va avea loc o acțiune de comemorare „In memoriam victimelor pogromului evreiesc din Chișinău, din 1903.

În aceeași dată, ora 14:30, va avea loc dezvelirea unei plăci comemorative pe frontispiciul clădirii Teatrului Dramatic Rus „A. P. Cehov”, fosta Sinagogă Corală.

Tot în contextul evenimentului enunțat, APL Chișinău va identifica și amplasa pe fațadele clădirilor, foste proprietăți sau instituții administrative evreiești din municipiu, a plăcuțelor informative ce relevă istoria și cultura evreiască.

Mai mult, pe platforma web: visit.chisinau.md va fi plasat traseul turistic „Calea Pogromului” și „Traseul turistic evreiesc”.

Cheltuielile pentru pregătirea și desfășurarea acțiunilor și manifestărilor cultural-artistice dedicate tematicii 120 de ani de la pogromul împotriva evreilor din Chișinău vor fi suportate de Primăria Chișinău, preturile de sector, direcțiile generale, direcțiile, secțiile și serviciile subordonate municipalității, în limita mijloacelor bugetare alocate în anul 2023 la compartimentul respectiv.