Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chişinău informează că în perioada vacanței de vară: iunie-august 2019, Instituțiile de Educație Timpurie (IET) din capitală vor activa în regim special, în sensul diminuării numărului de grădinițe funcționale. Începând cu data de 3 iunie 2019, în 123 de grădinițe din totalul de 159, va fi suspendată, eșalonat, activitatea.
În același timp, pe perioada de sistare a activității unei instituții de educație timpurie din sector, a fost determinată o altă grădiniță din apropiere, pentru ca toți copiii ai căror părinți au solicitat frecventarea pe această perioadă, să fie instituționalizați. Părinții vor depune o cerere în acest sens la grădinița frecventată de copil, fără necesitatea motivării acesteia.
Măsura luată de autoritățile publice locale vine ca urmare reducerii numărului copiilor în grădinițe pe durata sezonului estival, insuficiența angajaților în blocurile alimentare ale instituțiilor, creșterea duratei programului de muncă al personalului (12 ore) din cauza concediilor anumitor angajați, organizarea lucrărilor de reparație pe timp de vară etc.
Totodată, e de menționat că programul de activitate al IET va fi stabilit astfel, încât să fie respectate drepturile legale ale copiilor, părinților și angajaților instituțiilor nominalizate. Anterior, DGECTS a desfășurat sondaje vizavi de frecventarea grădinițelor în perioada de vară, pentru a stabili graficul de lucru al grădinițelor din sectoarele capitalei.
Informația privind programul de activitate al IET va fi plasată pe site-ul Direcției generale educație, cultură, tineret și sport (DGECTS), precum și pe paginile web ale direcțiilor educație sectoriale.
Datele de contact ale persoanelor responsabile din cadrul DECTS sectoriale, (pentru a fi apelate de părinți pentru întrebări sau precizări):
DETS Botanica:
Ion Musteaţă, şef (022) 77-15-36;
Elena Buşilo, specialist principal-metodist, DGETS (022) 23-25-26.
DETS Buiucani:
Tatiana Golban, şef interimar, (022) 23-28-19;
Galina Ropot, specialist principal-metodist, DGETS (022) 20-16-03.
DETS Centru:
Natalia Strajesco, şef, (022) 27-17-03;
Angela Monacu, specialist principal-metodist, DGETS (022) 23-25-26.
DETS Ciocana:
Valeriu Rotaru, şef, (022) 33-11-34;
Elena Buşilo, specialist principal-metodist, DGETS (022) 23-25-26.
DETS Râşcani:
Andrei Pavaloi, şef, (022) 32-98-00;
Tatiana Bostan, specialist principal-metodist, DGETS (022) 23-25-26.
În cazul unor modificări neplanificate vizavi de activitatea IET, comunitatea de părinți va fi informată suplimentar prin intermediul paginilor web a DGECTS și DETS din sectoare.
ANEXĂ: Graficul prealabil de sistare a activității în perioada de vară a IET din municipiul Chișinău.
Fișiere