Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chişinău informează că pe 1 iunie 2019, de Ziua Copiilor, va fi inaugurat Complexul multifuncțional din parcul „Valea Trandafirilor", care include un skatepark, terenuri de minifotbal, volei, baschet, badminton și un teren de pregătire fizică generală pentru persoanele cu mobilitate limitată (ora 11:00).
Tot pe 1 iunie, a.c., va fi deschisă oficial „Curtea Rustică" de la Grădina Zoologică, proiect realizat în acest an de către administrația publică locală. În Curte, chiar de la intrarea pe teritoriul instituției, copiii vor putea admira și mângâia animale domestice: capre, iepuri, păsări, hamsteri, un măgăruș, dar și puiul de cămilă venit pe lume în primăvara curentă la Zoo.
Programul Sărbătorii copiilor prevede diverse activități cultural-distractive între orele 09.00-16.00: concerte cu și pentru cei mici, competiții sportive, master-class-uri, atât în centrul orașului - în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului" și în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt", precum și în sectoarele capitalei: în scuarul CC „UNIC", CIE „Moldexpo", scuarul Complexului Memorial „Feciorii Patriei" din str. Miron Costin, scuarul Direcției educație, tineret și sport, Ciocana, str. A, Russo57, la Grădina Zoologică, bd. Dacia, 50/7.
De ziua lor, copiii vor beneficia gratuit de înghețată, ciocolată și băuturi răcoritoare. De asemenea, pe 1 iunie, pentru cei mici, intrarea la Grădina Zoologică va fi gratis.
Anexă - Programul manifestărilor pentru 1 iunie - Ziua Internațională a Copiilor.