Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
Primăria municipiului Chişinău, în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe Administrative din R. Moldova, a organizat pe 29 şi 30 octombrie 2011, conferinţa ştiinţifică „Administraţia publică a municipiului Chişinău şi sistemul administraţiei publice locale din Republica Moldova. Probleme, realizări şi perspective". Forul a avut drept scop implicarea specialiştilor de profil: teoreticieni şi practicieni, în vederea identificării problemelor ce ţin de perfecţionarea cadrului normativ de reglementare a activităţii autorităţilor administraţiei publice din municipiul Chişinău, reieşind din lacunele şi imperfecţiunile legislaţiei în vigoare. La eveniment au participat specialişti teoreticieni şi practicieni în domeniul administraţiei publice din R. Moldova şi din România.
Conferinţa a fost moderată de dl Nistor Grozavu, dr. în arhitectură, viceprimar al municipiului Chişinău şi dna Maria Orlov, dr. în drept, preşedinte al Institutului de Ştiinţe Administrative din Republica Moldova.
Este prima întrunire de acest fel organizată de autorităţile publice, cu participarea reprezentanţilor mediului academic, pentru a pune în discuţie problemele vizavi de elaborarea şi perfecţionarea cadrului normativ în domeniu. Alături de savanţi, cercetători şi practicieni cunoscuţi din R. Moldova, menţionăm participarea unor experţi din domeniul dreptului din România: dna Virginia Vedinaş, prof.univ.dr., preşedinte al Institutului de Ştiinţe Administrative "Paul Negulescu" din Sibiu, dl Ioan Sabău-Pop, prof.univ.dr., Universitatea "Petru Maior" din Tîrgu Mureş, dl Radu Carp, prof.univ.dr., Facultatea Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, director general, Institutul Diplomatic Român ş.a.
Conferinţa s-a încadrat în cele patru secţiuni ale Sesiunii ştiinţifice anuale a Institutului de Ştiinţe Administrative din Republica Moldova, dedicate în acest an tematicii: „Administraţia Statului Republica Moldova la 20 de ani de Independenţă".
E de menţionat actualitatea temelor comunicărilor prezentate în cadrul Conferinţei de către reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice a municipiului Chişinău:
Nistor Grozavu, conf. univ. dr., viceprimar al municipiului Chişinău,
„Strategia de dezvoltare spaţială a municipiului Chişinău pînă în anul 2025"
Valeriu Didencu, lector superior universitar, Secretar al Consiliului municipal Chişinău,
„Legalitatea în organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale"
Teo Cîrnat, dr. hab. în drept, conf. univ., Universitatea de Stat din Moldova, consiler în Consiliul municipal Chişinău
„Rolul autorităţilor locale în protecţia drepturilor omului"
Viorel Furdui, dr. în drept, director al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM)
„Unele consideraţii privind organizarea şi funcţionarea autorităţilor locale din municipiul Chişinău"
Veronica Herţa, drd., director, Direcţia generală finanţe a Consiliului municipal Chişinău
„Perspectivele bugetării pe bază de performanţă în municipiul Chişinău şi Programul reformelor finanţelor publice în Republica Moldova"
Veaceslav Bulat, drd., Academia de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, consilier în Consiliul municipal Chişinău
„Administrarea municipiului Chişinău în contextul contradicţiilor legale existente în domeniul legislaţiei administraţiei publice locale"
Comunicările prezentate în cadrul Conferinţei vor fi publicate în Caietul ştiinţific nr. 5/2011 al Institutului de Ştiinţe Administrative din Republica Moldova.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău