Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Antrenorul de fotbal, Igor Dobrovolski, a obținut cetățenia moldovenească

   2232

Primăria municipiului Chișinău informează că antrenorul de fotbal, Igor Dobrovolski, maestru în sport, a depus astăzi jurământul pentru acordarea cetățeniei Republicii Moldova, în prezența primarului general, Ion Ceban. Sportivul a rostit jurământul, a sărutat drapelul țării, devenind astfel cetățean cu drepturi depline.

Primarul capitalei l-a salutat cordial pe cunoscutul antrenor și i-a urat succese în continuare.

Victor Dobrovolski și-a început cariera de fotbalist la echipa „Nistru" din Chişinău, iar ultimul meci l-a jucat tot în Moldova, la echipa „Tiligul", Tiraspol. În calitate de jucător, Dobrovolski a devenit campion olimpic în anul 1988, în componenţa selecționatei URSS, iar în 1993 a câştigat Liga Campionilor cu „Olympique Marseille". Antrenorul de 53 de ani a condus și selecționata naţională de fotbal a Moldovei, pe care a adus-o până pe locul 37 în ratingul FIFA.

Din anul 2003 şi până în prezent, 736 de persoane care locuiesc în municipiul Chişinău au obţinut cetăţenia Republicii Moldova, inclusiv 29, în anul curent.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru a obţine sau a redobândi cetăţenia Republicii Moldova, solicitanţii trebuie să susţină un examen de cunoaştere a limbii și a istoriei statului, precum şi a legislaţiei naţionale. O comisie specială guvernamentală examinează dosarul, după care este emis decretul Preşedintelui Republicii Moldova. Ulterior, solicitanţii depun jurământul în faţa Primarului General al municipiului sau a preşedintelui de raion.