Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Apartamente pentru persoanele socialmente vulnerabile din Chişinău

   4306

Blocul locativ din str. Liviu Deleanu, 9/2, destinat unor categorii de persoane socialmente vulnerabile, a fost finalizat, iar autorităţile locale au recepţionat deja şi lucrările de construcţie. Despre aceasta a informat în cadrul şedinţei operative de la Primărie viceprimarul de Chişinău, Nistor Grozavu. 
Potrivit funcţionarului, până la această oră pe 21 de apartamente din blocurile respective sunt aplicate sechestre şi din această cauză ele nu pot fi distribuite. Doar după ce sechestrele vor fi ridicate, se va purcede la distribuirea publică a apartamentelor. De asemenea, până la finele lunii noiembrie curent, se vor încheia şi lucrările de construcţie a blocului de locuinţe destinat persoanelor intern deplasate. Nistor Grozavu a menţionat că actualmente se efectuează lucrări de finisare, iar Primăria a achitat în întregime costul obiectivului, agentul economic economisind peste 1 milion de lei. 
În context, primarul general Dorin Chirtoacă a solicitat comisiei de distribuire a apartamentelor urgentarea examinării dosarelor, pentru a reuşi în termenii stabiliţi repartizarea locuinţelor. 
Potrivit viceprimarului Vlad Coteţ, comisia pentru examinarea dosarelor privind atribuirea apartamentelor activează începând cu luna iunie, chestiunea nu a fost examinată de către Consiliul municipal Chişinău, din cauza pauzei din activitatea aleşilor locali. Potrivit lui Coteţ, chestiunea va fi examinată la una din şedinţele următoare ale CMC. 
În cadrul aceleiaşi şedinţe, şefa Direcţiei asistenţă juridică a Primăriei Chişinău, Diana Gurschi, a spus că acum jumătate de an, ex-primarul interimar al capitalei, Veaceslav Iordan, a ocupat abuziv un apartament cu 3 odăi dintr-un bloc locativ din oraş, solicitând şi bon de repartiţie în acest sens. Municipalitatea a respins cererea lui Iordan, deoarece acesta nu se află în lista persoanelor care necesită îmbunătăţirea condiţiilor de trai. În Colaborare cu ÎS „Căile Ferate ale Moldovei”, acest apartament a fost repartizat unei familii care are 5 copii, inclusiv tripleţi. 
Referindu-se la acest caz, primarul de Chişinău a apreciat faptul că, urmare a aplicării regulilor democratice şi a legii, acest subiect a fost adus la cunoştinţa publicului larg şi a fost soluţionat în modul cuvenit.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău