Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
Primăria municipiului Chișinău informează că activitatea APL Chișinău, în săptămâna 01-05 februarie 2021, a fost consacrată domeniului planificării urbane. În perioada enunțată, la Primărie s-a aflat un grup de specialiști din Federația Rusă, urbaniști și arhitecți, care au lucrat alături de experți moldoveni, la elaborarea Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău.
Procesul a fost inițiat în anul 2019, iar în prezent lucrul asupra documentului se află la etapa a II-a. Toată informația acumulată la fiecare etapă va fi făcută publică.
În cadrul ședințelor de lucru, alături de specialiști urbaniști și arhitecți, au participat și experți din domeniile: economie, cultură, HoReCa, protecția mediului, reprezentanți ai societății civile, dar și locuitori ai capitalei, interesați de subiectul enunțat.
Primarul general, Ion Ceban, a solicitat atragerea în procesul de elaborare a Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău și a consilierilor municipali, care se vor implica la fiecare etapă de lucru, pentru ca la final să fie aprobat un document calitativ și eficient.
În lunile iunie-iulie 2021, proiectul Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău va fi supus consultărilor publice.