APL Chișinău își va revizui poziția referitor la desfășurarea comerțului ambulant stradal în sezonul estival 2020

   2611

Primăria municipiului Chișinău informează că autoritățile publice locale vor revizui hotărârea despre desfășurarea comerțului ambulant stradal în sezonul estival 2020. Municipalitatea urmează să aibă un dialog în acest sens cu agenții economici vizați, pentru a ajunge la un compromis.

Viceprimarul de ramură, Inga Ionesii, a făcut declarații la subiectul comerțului ambulant stradal în perioada de vară, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, iar primarul general, Ion Ceban, a acceptat inițiativa propusă.

Inga Ionesii a precizat că agenții economici de profil, care își desfășoară activitatea corect, în limitele normelor legale, au adresat scrisori municipalității, solicitând să fie discutate propunerile lor pentru ajungerea la un compromis.

Astfel, s-a decis organizarea unei ședințe online cu respectivii operatori economici, pe parcursul săptămânii curente, pentru a discuta și a decide cum ar putea fi redresată situația, având în vedere că perioada estivală de abia a început și este necesar de a oferi cetățenilor posibilitatea de a cumpăra băuturi răcoritoare și înghețată în parcuri sau în zonele aglomerate din oraș. De asemenea, părțile urmează să găsească o formulă, pentru a preveni amplasarea ilegală a gheretelor de acest fel.

Amintim că săptămâna trecută, din cauza acțiunilor abuzive ale unor agenți economici, care au amplasat gherete în parcuri și pe trotuare, în mod ilegal, primarul general, Ion Ceban a revocat dispoziția nr. 245-d din 01.06.2020 „Cu privire la desfășurarea comerțului ambulant stradal în perioada sezonului estival 2020". Totodată, precizăm că obiectivele de comerț amplasate fără acte permisive, au fost evacuate.