Ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău din 25 noiembrie 2024
Doar 5 zile au mai rămas pentru verificarea listelor de alegători şi modificarea acestora! Toate modulele programului au fost accesate de 37 000 de ori din data lansării, dintre care 25000 au vizat verificarea înscrierii pe liste. Preturile de sector au procesat până la moment peste 600 de Formulare.
Pentru a afla rezultatul examinării cererii, cetăţenii trebuie să acceseze opţiunea "Verifică stadiul de rezolvare a cererii". Înserând în fereastra de dialog codul personal IDNP (din 13 cifre) şi codul din imagine, veţi primi răspuns despre modul în care a fost soluţionată adresarea.
În perioada de referinţă, serviciul hot-line al Primăriei a recepţionat apelurile privind verificarea listelor sau precizarea secţiei de votare.
Listele de alegători pot fi verificate şi la Birourile electorale. Tot aici, cetăţenii care îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa în perioada dintre data întocmirii listelor electorale şi data alegerilor pot solicita Certificatul pentru drept de vot.
Membrii Birourilor electorale, observatorii şi alte persoane abilitate să asiste la procedura de vot, de asemenea, vor putea vota la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea, doar în baza Certificatului cu drept de vot (dacă nu au viză de domiciliu în raza secţiei respective). Documentul trebuie ridicat din timp, până la data de 27 noiembrie 2010, de la Biroul electoral al secţiei de votare unde sunteţi incluşi în liste.
Lista Birourilor electorale poate fi consultată la rubrica "Descrierea hotarelor secţiilor de votare din municipiul Chişinău".
Birourile electorale, activează după următorul program:
în perioada 08 - 21 noiembrie 2010
luni -vineri: de la 10.00 - 12.00 şi 14.00 - 18.00
sâmbătă - duminică: 10.00 - 14.00
în perioada 22 - 27 noiembrie 2010
luni -vineri: de la 10.00 - 13.00 şi 15.00 - 19.00
sâmbătă: 10.00 - 12.00 şi 14.00 - 17.00
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău