Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Chișinău informează că politica bugetar-fiscală a autorităților locale pentru anul 2021 presupune ajustarea taxelor locale pe teritoriul municipiului, corespunzător ratei inflației, dar și introducerea unor taxe noi, precum cea pentru salubrizare. Proiectul de decizie privind aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale este publicat pe pagina web oficială „chisinau.md", fiind propus spre consultare publică până pe data de 15 decembrie, a.c.
Primarul general, Ion Ceban, a ținut să menționeze în cadrul ședinței operative săptămânale că mai multe taxe locale nu au fost ajustate din anul 2004, astfel că modificările la acest capitol au fost necesare. Inclusiv au fost făcute revizuiri la taxa pentru imobil. „Sunt modificări și taxe noi, Am decis că venim cu o politică fiscală locală multianuală și aici ar fi bine să ajustăm taxele la rata inflației, chiar dacă unele aspecte sunt nepopulare".
Edilul a ținut să precizeze că taxa nou introdusă pentru salubrizare, administrată corect, ar urma să genereze venit la bugetul municipal de cca 100 milioane de lei.
„Vom propune ca toți acești bani să fie direcționați pentru reabilitarea curților blocurilor de locuințe: amenajarea teritoriului aferent, reparația acoperișurilor, a scărilor, ușilor de la intrare în bloc, a geamurilor, dar și carosabil, trotuare. Ne propunem ca aceste taxe să fie cu destinație specială, astfel ca toți acești 100 de milioane de lei să ajungă la reparația găurilor și craterelor care s-au format de ani de zile în Chișinău", a subliniat Ion Ceban.
Odată cu modificarea taxelor, autoritățile locale au luat în calcul situația persoanelor și familiilor social dezavantajate (persoanele în etate și cele cu nevoi speciale, familiile cu mulți copii și cu venituri mici), pentru care vor fi prevăzute ajutoare sau scutiri.
În context, viceprimarul de ramură, Inga Ionesii a precizat că municipalitatea este gata să desfășoare dezbateri publice și să explice cetățenilor modificările operate în politica bugetar-fiscală pentru anul viitor.
Astfel, începând cu anul viitor, pe teritoriul municipiului Chișinău se propune introducerea taxei pentru salubrizare, care este prevăzută în Codul Fiscal, însă deocamdată nu a fost aplicată pe teritoriul capitalei. De asemenea, un șir de taxe locale urmează a fi ajustate la rata inflației. Printre acestea sunt: taxa pentru piață, pentru dispozitivele publicitare, pentru amenajarea teritoriului, taxa pentru parcare etc.
Cu referire la cotele taxelor pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători în raza municipiului Chișinău, pentru fiecare autovehicul (microbuz, autobuz), s-a stabilit că acestea se mențin la nivelul anului 2020.
Totodată, e de menționat că în cazul sistării activității agenților economici de către Comisia pentru situații excepționale a Republicii Moldova, în legătură cu declararea situației excepționale de COVID-19, pe perioada sistării activității, subiecții impunerii se scutesc de plata taxei de piață, taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii și taxei pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele regulate municipale.