Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Joi, 15 ianuarie a.c., de ziua naşterii lui Mihai Eminescu, autorităţile municipale vor depune flori la bustul marelui poet român de pe Aleea Clasicilor, din Grădina Publică Ştefan cel Mare şi Sfânt. Tot aici va fi organizat un program cultural dedicat acestei sărbători, cu participarea membrilor Uniunii Scriitorilor din Moldova şi a interpreţilor Ştefan Petrache, Maria Mocanu, Formaţia „Catharsis”.
Tot mâine, Centrul Academic „Mihai Eminescu” organizează un program cultural dedicat zilei de naştere a lui Mihai Eminescu, unde vor fi lansate cele 10 caiete ale marelui poet român, va avea loc un recital de romanţe semnate de compozitoarea Daria Radu pe versurile lui Eminescu şi va fi vernisată o expoziţie dedicată lui Eminescu a pictorului Dumitru Pomârlean.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău