Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Autoritățile municipale intensifică măsurile de control privind salubrizarea teritoriului orașului

   2091

Primarul general, Ion Ceban, a solicitat intensificarea măsurilor de control în vederea menținerii stării salubre a teritoriului capitalei și totodată, aplicarea de sancțiuni celor care ignoră normele stabilite de autorități, aruncând deșeuri la întâmplare în spațiile publice. Astfel, pe parcursul săptămânii trecute au fost constatate 47 de contravenții, inclusiv 3 persoanelor juridice, în baza art. 181 (salubrizare), Cod Contravențional.  

Subiectul privind menținerea curățeniei pe teritoriul capitalei a fost discutat în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.  

Ion Ceban a solicitat implicarea preturilor de sector și a poliției municipale, pentru organizarea de acțiuni inopinate în sectoare, de a aplica amenzi și astfel a disciplina pe cei care nu păstrează curățenia. „Acum avem pârghii pentru a sancționa, conform prevederilor Regulamentului privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în orașul Chișinău. În mare parte au fost înregistrate cazuri problematice în preajma căminelor studențești. Iar cei vizați vor povesti singuri unii despre alții, dacă le este greu să arunce gunoiul la coș. Trebuie să-i disciplinăm pe cei care nu știu să consume corect", a subliniat primarul.  

În context, șeful adjunct al Direcției de poliție Chișinău, Lilian Luca, a informat că pe parcursul săptămânii trecute au fost documentate 47 de cazuri contravenționale privind salubrizarea, majoritatea fiind aplicate persoanelor fizice. Totodată, forțele de ordine continuă să informeze cetățenii despre necesitatea menținerii stării salubre a teritoriului aflat în posesie/gestiune.

La rândul său, veceprimarul Ilie Ceban a declarat că autoritățile locale au dublat zilele stabilite pentru activitatea Comisiilor sanitare, care vor fi vinerea și marțea, iar ca rezultat, pe parcursul săptămânii trecute s-a dublat și numărul proceselor-verbale întocmite de preturi la capitolul curățenie, în total 59. În sectoarele Botanica și Râșcani au fost documentate câte 17 cazuri, Centru - 13 cazuri, Buiucani -10, Ciocana - 2 procese verbale și 21 de prescripții privind necesitatea menținerii stării salubre a teritoriului administrat.