Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Bugetul municipiului Chişinău pe anul 2010 a fost aprobat în lectura a doua

   3936

Consiliul municipal Chişinău a aprobat astăzi în lectura a doua bugetul municipal pe anul 2010. În anul viitor, municipiul va avea venituri în sumă de 1 miliard 695 milioane 756 mii lei, sau cu 37 milioane lei mai mult decât în anul curent. În acelaşi timp, cheltuielile vor fi de 1 miliard 747 milioane 756 mii lei. Prin urmare, cheltuielile vor depăşi veniturile cu 52 milioane lei, iar sursele de acoperire a dificitului vor fi obţinute din vânzarea sau privatizarea bunurilor proprietate publică. 
Primarul general Dorin Chirtoacă a apreciat bugetul drept unul echilibrat, care prevede un deficit minim, dar care are acoperire. Potrivit edilului capitalei, acest buget este mai mult decât acceptabil pentru o perioadă de criză. 
Programul de incestiţii capitale şi programul lucrărilor de reparaţie capitală pe anul 2010 va fi aprobat ulterior. În acelaşi timp, Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare va înainta propuneri privind dezvoltarea şi reorganizarea sistemului de administrare şi gestionare a fondului locativ municipal. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău