Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Astăzi, când scriitorul îşi sărbătoreşte ziua de naştere, Academia de Ştiinţe a Moldovei a organizat o conferinţa ştiinţifică consacrată jubileului academicianului Dumitru Matcovschi. Cu această ocazie, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, i-a înmânat poetului Dumitru Matcovschi titlul şi panglica de „Cetăţean de onoare al oraşului Chişinău”.
„Pentru mine este o onoare să Vă înmânez acest onorific titlu, pentru că eu am crescut cu poeziile lui Matcovschi”, a remarcat Dorin Chirtoacă în cuvântarea sa. Edilul capitalei a apreciat talentul scriitorului, care „în patru versuri a sintetizat întregul destin al Basarabiei”, menţionând că datorită operei lui Matcovschi a aflat că nu există R.S.S.M., dar Basarabia. „Versurile acelea sunt valabile şi astăzi şi reprezintă o îndrumare generaţiilor viitoare”, a spus Dorin Chirtoacă. Primarul de Chişinău a menţionat că în anul 1989, zilnic toată lumea urmărea programele postului public de televiziune despre starea sănătăţii lui Matcovschi. „La ţară, părinţii lăsau munca în gospodărie şi ne adunam în faţa televizorului să ne rugăm pentru vindecarea poetului”, îşi aminteşte primarul Chirtoacă.
În context, primarul general i-a urat scriitorului sănătate şi cât mai multe întâlniri cu tinerii, „ca să putem transmite mai departe flacăra vie a fiinţei noastre naţionale, iar Dumneavoastră aveţi foarte multe de comunicat tinerilor”, a spus Dorin Chirtoacă.
Poet, scriitor al poporului, membru titular al Academiei de Ştiinţe din Moldova, cavaler al Ordinului Republicii, cavaler al Ordinului Steaua României în grad de Comandor, deţinător al medaliilor „Mihai Eminescu” şi „Pentru distincţie în muncă”, laureat al Festivalului Internaţional de poezie „Nichita Stănescu”, în luna aprilie a.c., Consiliul municipal a decis să-i acorde lui Dumitru Matcovschi titlul de „Cetăţean de Onoare al oraşului Chişinău”.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău