Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Chișinău rămâne orașul care găzduiește cei mai mulți ucraineni strămutați din cauza războiului

   315

Municipiul Chișinău rămâne orașul care găzduiește cel mai mare număr de persoane strămutate din cauza războiului din Ucraina.

În acest context, viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, a avut o întrevedere cu reprezentanții Congresului Național al Ucrainenilor din Moldova, în cadrul căreia au fost discutate subiecte importante privind accesul copiilor refugiați la educație, protecția copilului și proiectele economice comune.

„Unul dintre programele comune este reabilitarea spațiilor de studiu din Gimnaziul „Taras Șevcenko”, unde au fost deschise clase noi cu predare în limba ucraineană.

În plus, am suplinit lipsa cadrelor didactice prin recrutarea pedagogilor din comunitatea refugiaților”, a menționat Angela Cutasevici.

În semn de recunoștință, directorul Congresului Național al Ucrainenilor din Moldova, Dmitri Lecartev, i-a oferit viceprimarului Capitalei, Angela Cutasevici, o diplomă pentru sprijinul acordat comunității de ucraineni strămutați.

Primăria Chișinău a fost și este alături de refugiați încă de la începutul războiului, rămânând în prima linie când a fost cea mai mare nevoie de susținere.