Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Chişinăul îşi extinde spaţiile verzi

   3188

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, alături de funcţionari publici din cadrul Primăriei Chişinău, a ieşit astăzi la plantat copaci în Parcul „La Izvor”, din cartierul Sculeni, sectorul Buiucani. Acţiunea face parte din campania de salubrizare şi înverzire a oraşului, care se desfăşoară în această perioadă în municipiu. 
Potrivit lui Dorin Chirtoacă, autorităţile locale au ieşit astăzi la sădit copaci pentru că-şi doresc ca oraşul Chişinău să devină mai verde şi mai curat. 
Tot astăzi, mai multe instituţii şi organizaţii au răspuns invitaţiei Primăriei de a susţine acţiunea de salubrizare şi înverzire a capitalei, inclusiv militari ai Armatei Naţionale, veterani ai războiului din Afganistan şi de pe Nistru şi membri ai Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal. În total, acţiunea de anul acesta presupune sădire a peste 20 mii de arbori, iar plantarea se va desfăşura până la mijlocul lunii aprilie. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău