Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
În cadrul şedinţei ordinare de ieri a Consiliului municipal Chişinău, aleşii locali au examinat un proiect de decizie privind situaţia creată în domeniul termoenergetic şi relaţia SA „Termocom” cu autorităţile locale. Reprezentantul întreprinderii furnizoare de agent termic şi responsabili din cadrul subdiviziunilor de resort au venit în faţa consilierilor cu un raport privind situaţia în domeniu şi starea financiară a Termocom-ului. În context, Consiliul a votat o decizie care presupune formularea unei solicitări către Guvernul Republicii Moldova privind alocarea surselor financiare pentru achitarea datoriei autorităţilor municipale faţă de furnizorul de agent termic.
De asemenea, Consiliul municipal a completat fondul de rezervă al municipiului Chişinău pe anul 2008 şi au anunţat un concurs pentru ocuparea funcţiei publice de director al Direcţiei Sănătăţii, în pofida faptului că recent printr-o dispoziţie a primarului general în respectiva funcţie a fost numit Mihai Moldovanu.
Şedinţa Consiliului municipal Chişinău va continua marţea viitoare, la data de 23 septembrie a.c.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău