Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Comisia pentru Situații Excepționale a Municipiului Chișinău a luat act de dispoziția CSE naționale privind raționalizarea consumului de resurse energetice și au fost transpuse prevederile documentului la nivel de capitală

Comisia pentru Situații Excepționale a Municipiului Chișinău a luat act de dispoziția CSE naționale privind raționalizarea consumului de resurse energetice și au fost transpuse prevederile documentului la nivel de capitală

   1675

Comisia pentru Situații Excepționale a Municipiului Chișinău s-a convocat miercuri în ședință, unde s-a luat act de dispoziția nr. 44 din 25.10.2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Privind măsurile de reducere a consumului de resurse energetice și evitării întreruperilor de energie electrică pe perioada situației de alertă pe piața energiei electrice din republică și au fost transpuse prevederile la nivel municipal.

Totodată, conducătorii subdiviziunilor, instituțiilor și întreprinderilor municipale vor elabora planuri de optimizare a consumului de energie electrică, în special în orele de vârf: 07:00-11:00, 18:00-23:00, dar care nu va afecta siguranța și activitatea angajaților sau funcționarea serviciile esențiale.

Vor fi deconectate instalațiile care nu sunt vitale pentru procesele tehnologice și nu afectează securitatea și sănătatea cetățenilor.

Iluminatul public din oraș va fi deconectat cu o oră mai devreme dimineața - 06:00 și respectiv, va fi conectat cu o oră mai târziu seara - ora 20:00.

În funcție de circumstanțe și condiții speciale se va purcede la deconectarea iluminatului public pe timp de noapte și/sau în zilele de odihnă.

La solicitarea MAI sau a altor autorități publice centrale, ÎMREI „Lumteh" va conecta iluminatul stradal, în caz de necesitate, în afara orelor prevăzute de deciziile CSE.

Decizia CSE Nr. 28 Din 26.10.2022 by Primăria Chișinău on Scribd