Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Complexul Memorial „Eternitate” amplasat pe strada Pan Halippa din centrul istoric a capitalei a ajuns în gestiunea municipalității. Proiectul de decizie privind transmiterea Complexului către Primărie a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Municipal Chișinău (CMC) la propunerea Primarului General, Ion Ceban și a fost aprobat joi, cu votul a 48 de aleși locali.
Decizia aprobată de CMC mai prevede că, în continuare, Primarul General, va desemna persoanele care vor perfecta actele de predare a Memorialului în gestiunea municipalității.
Astfel, trecerea Complexului Memorial „Eternitate” în gestiunea APL Chișinău a fost posibilă, după o discuție, în acest sens a Primarului General, Ion Ceban, cu Ministrul Apărării, care a avut loc miercuri, 17 aprilie 2024.
„Am acceptat ca acest obiectiv simbolic pentru cetățeni să fie la balanța Primăriei Chișinău”, a menționat edilul, care, anterior, declara că, trecerea Complexului Memorial „Eternitate” în gestiunea municipalității a fost solicitată de mai multe ori de Guvern, deși nu exista vreun temei legal în acest sens.
Complexul Memorial „Eternitate” se întinde pe o suprafață de circa 5 ha și a fost inaugurat la 9 mai 1975, reprezentând prin menirea sa un amalgam de evenimente petrecute în luptă, soldate cu vărsare de sânge și pierderea de vieți omenești. Totodată, „Eternitate” reprezintă un loc de cinstire a memoriei eroilor, fii ai acestui neam, care și-au dat viața pentru pace și pentru viitorul luminos al copiilor.
Datorită simbolisticii sale profunde, Complexul a devenit unul din cele mai vizitate obiecte turistice din Capitală.