Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Conducătorii Direcţiilor Educaţie din sectoare vor fi sancţionaţi

   2736

Primăria municipiului Chişinău informează că în urma prezentării rapoartelor de audit pe anul 2009, privind respectarea de către Direcţiile Educaţie, Tineret şi Sport din sectoarele capitalei a legislaţiei privind achiziţiile publice, în cadrul şedinţei operative din 21 noiembrie 2011, conducătorii acestor subdiviziuni vor fi sancţionaţi.

Directorii DETS sectoriale urmează să prezinte note de serviciu, pe marginea încălcărilor admise. În urma anchetelor de serviciu, vor fi luate decizii privind aplicarea sancţiunilor. Potrivit primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă, sancţiunile aplicate vor fi diferite, până la demiterea din funcţie a unor  conducători de subdiviziuni, în dependenţă de gravitatea încălcărilor admise.  

Menţionăm că raportul de audit pe anul 2009, efectuat de către Direcţia Audit Intern al Primăriei Chişinău în cadrul Direcţiilor Educaţie din sectoare a stabilit că în unele cazuri, persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul subdiviziunilor respective au favorizat unii agenţi economici, în cazul licitaţiilor publice. În acelaşi timp, în anumite situaţii, s-a admis achiziţionarea bunurilor contra unor sume mai mari decât cele de piaţă.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău