Pagina oficială a Municipiului Chișinău
• Prima

• Astăzi în oraș!

• Comunicate de presă

• Conferinţa finală a Proiectului BrainNet-Working

Conferinţa finală a Proiectului BrainNet-Working

1827

Primăria municipiului Chişinău, în colaborare cu Universitatea Liberă Internaţională din Moldova şi Asociaţia în Sprijinul Iniţiativelor Sociale „Acţiunea Civică” organizează, în zilele de 7-8 mai 2010 , Conferinţa Finală a Proiectului Internaţional “BrainNet-Working”, în incinta Hotelului „Codru”, intrare din str. Maria Cibotari, nr. 18, cu începere de la ora 9.30.

Conferinţa va evalua activităţile şi rezultatele obţinute în urma desfăşurării Proiectului, precum şi gradul de îndeplinire a obiectivelor propuse, va trasa perspectivele abordării în continuare a problematicii migraţiei şi ocupării forţei de muncă.

Proiectul, în care au fost implicaţi parteneri din Italia, Spania, Rusia, Ucraina, Republica Moldova şi coordonat de Universitatea „ La Sapienza” din Roma, a fost realizat în cadrul Programului AENEAS al Comisiei Europene. Scopul proiectului rezidă în abordarea complexă a problemelor şi oportunităţilor generate de fenomenul migraţiei, identificarea soluţiilor în vederea optimizării procesului migraţional, evidenţierea tendinţelor actuale ale pieţei muncii în Republica Moldova şi în ţările Europei Occidentale.

În cadrul Proiectului au fost efectuate cercetarea multiaspectuală a tendinţelor noi, înregistrate în fenomenul fluxurilor migraţionale din Europa de Est (în particular din Moldova) spre Occident (Italia şi Spania), şi o serie de acţiuni în vederea optimizării procesului migraţiei (organizare de conferinţe ştiinţifice şi mese rotunde, publicaţii, deschiderea unei reţele de Ghişee ale muncii, precum şi desfăşurarea unei stagieri pentru o perioada de 6 luni, de către 35 tineri din Republica Moldova, în companiile italiene private din diverse domenii, precum business , jurisprudenţă, arhitectură, tehnologii informaţionale şi în cadrul unor instituţii ale administraţiei publice.

La eveniment vor participa oficialităţi din partea administraţiei publice, reprezentanţi ai Delegaţiei Comisiei Europene, Ambasadei Italiei în Republica Moldova, Camerei de Comerţ şi Industrie Italo-Moldavă, cercetători şi experţi în problemele migraţiei şi pieţei muncii din Italia, Spania, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, reprezentanţi ai societăţii civile.

Agenda conferinţei

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:

Daniela Franţujan, Natalia Lipca, tel. 20 15 44; 20 17 10; e-mail: dri@pmc.md

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău