Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că pe 16 iulie, a.c., ora 11:00, în cea de-a treia zi a Festivalului „Te salut, Chișinău", va avea loc Conferința virtuală „Chișinău-585 de ani - un oraș între trecut și viitor", cu participarea edililor orașelor înfrățite și partenere ale capitalei. Evenimentul va fi transmis online, pe platforma PRIVESC.EU.
Primarul General, Ion Ceban, va avea un discurs de bun venit în cadrul forului, iar scriitorul Alexandru Corduneanu va prezenta un scurt istoric și curiozități despre Chișinău.
În continuare va fi făcută o prezentare a domeniilor prioritare-cheie pentru dezvoltarea viitoare a urbei, Strategia de dezvoltare 2030: obiective și priorități ale orașului Chișinău.
De asemenea, în cadrul forului va fi făcută o prezentare video cu proiectele de succes realizate la Chișinău, în colaborare cu orașele înfrățite și partenere, precum și alte proiecte implementate în capitală.
În context, reprezentanții orașelor înfrățite /partenere vor prezenta experiența lor și bunele practici ale orașelor în gestionarea situației pandemice create de infecția COVID-19.
La finalul Conferinței „Chișinău-585 de ani - un oraș între trecut și viitor" va fi adoptată o declarație privind cooperarea și sprijinul comun al orașelor.