Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Consiliul Municipal Chișinău a aprobat suplinirea surselor Fondului de rezervă cu 20 de milioane de lei, pentru finanțarea lucrărilor de lichidare a consecințelor averselor din 09 august 2022

Consiliul Municipal Chișinău a aprobat suplinirea surselor Fondului de rezervă cu 20 de milioane de lei, pentru finanțarea lucrărilor de lichidare a consecințelor averselor din 09 august 2022

   1377

Consiliul Municipal Chișinău a aprobat joi în ședință alocarea a 20 de milioane de lei pentru majorarea cuantumului Fondului de rezervă al municipiului, care urmează a fi repartizați pentru lichidarea consecințelor ploilor abundente de săptămâna trecută.

Primarul General, Ion Ceban, a prezentat un raport în cadrul ședinței CMC privind lichidarea consecințelor averselor din 09 august, unde a expus pașii întreprinși de executiv pentru rezolvarea problemelor apărute în sectoarele orașului. Totodată, edilul a precizat că valoarea estimativă a pagubelor înregistrate ca urmare a averselor este de peste 20 de milioane de lei, respectiv, solicitând suplinirea Fondului de rezervă cu suma enunțată.

Potrivit deciziei aprobate, Comisia de administrare a Fondului de rezervă al municipiului Chișinău va asigura repartizarea mijloacelor pentru înlăturarea consecințelor ploilor, ținându-se cont de necesarul prezentat de entitățile responsabile.

Amintim că pe 10 august 2022, Comisia pentru administrarea Fondului de rezervă a alocat 2,5 milioane de lei din sursele Fondului, conform deciziei Comisiei pentru situații excepționale nr. 26 din 10 august 2022, pentru înlăturarea consecințelor ploilor puternice de săptămâna trecută.