Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chişinău anunță despre continuarea proiectului „Donate-A-Bench" (Donează o bancă), promovat de Asociația Obștească "Parcurile Viitorului", în parteneriat cu administrația publică locală.
Pe parcursul anului trecut au fost donate orașului și instalate în locurile publice 7 bănci. Obiectele de mobilier urban au fost donate de către AGEPI, compania "Enter", Esper Jehad - cetățean străin și familia Guțu.
Fiecare bancă instalată conține o plăcuță informativă despre persoana care a făcut donația. Mobilierul urban va avea același design în toate locațiile unde urmează a fi instalat, iar costurile de fabricație pentru fiecare unitate nu va depăși suma de 4 mii de lei.
Menționăm că, scopul proiectului „Donate-A-Bench" constă în implicarea cetățenilor simpli ai urbei, dar și a agenților economici, să participe, la amenajarea spațiilor publice cu bănci, care ulterior vor fi donate municipalității.
Astfel, persoanele interesate de participarea în cadrul acestui proiect, urmează să întrunească câteva condiții impuse de organizatori.
1. Vor contacta organizatorii proiectului (AO „Parcurile Viitorului" sau Direcția generală locativ-comunală și amenajare (tel: 068693818, 0-22-24-11-90) sau pe e-mail: parcurileviitorului@gmail.com și pe www.facebook.com/DonateaBench);
2. Vor selecta aleea unde doresc să instaleze banca:
Sectorul Botanica:
Aleea de pe bd. Traian,
Parcul din str. Sarmizegetusa
Sectorul Buiucani
Parcul ”La Izvor”
Aleea din str. Liviu Deleanu
Centrul Istoric
Scuarul Consiliului Europei
Scuarul Colina Pușkin
Sectorul Ciocana
Aleea de pe bd. Mircea cel Bătrân
Aleea de pe str. Meșterul Manole (lângă sensul giratoriu)
Sectorul Râșcani
Scuarul din str. Nicolae Dimo
Aleea de pe str. Florilor
3. Vor încheia un acord de donație bilateral cu AO „Parcurile Viitorului".
În baza acordului încheiat, în termen de 15 zile, banca donată va fi instalată în locul selectat de către donator, iar pe bancă va fi fixată plăcuța informativă cu numele donatorului.