Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău s-a întrunit miercuri în ședință, pentru a lua măsuri referitor la evaluarea situației și lichidarea consecințelor furtunii din 9 august, a. c.
Membrii Comisiei au audiat rapoartele serviciilor implicate în lucrări pe teren. De asemenea, șefii de întreprinderi municipale au înaintat solicitări în privința achiziției de utilaje necesare pentru lucrul în sectoarele afectate sau contractarea serviciilor externe, din partea agenților economici, pentru a urgenta intervențiile necesare în cele 3 zile prevăzute pentru înlăturarea consecințelor ploilor.
Astfel, Comisia pentru Situații Excepționale a Municipiului Chișinău a decis:
- Permisiunea alocării din sursele Fondului de Rezervă a municipiului Chișinău a 2,5 mil. de lei, la prima etapă, pentru lichidarea consecințelor ploilor din 09.08.2022;
- Evaluarea pagubelor, inclusiv în cazul clădirilor unde au fost deteriorate acoperișurile și subsolurile;
- Stabilirea unui termen de trei zile pentru lichidarea consecințelor averselor;
- Instituirea unui program special extins pentru angajații/ muncitorii din cadrul serviciilor municipale implicate în lucrări, cu remunerare pentru orele lucrate suplimentar;
- Acceptul desfășurării achizițiilor de către serviciile municipale prin negociere directă (fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare);
- Asigurarea accesului în curțile blocurilor de locuințe și în cele ale grădinițelor, școlilor și instituțiilor sociale;
- Intervenții la lichidarea efectelor provocate de inundații, inclusiv lucrări în subsoluri și pe acoperișuri;
- Solicitare către Ministerul Afacerilor Interne pentru dislocarea echipelor de carabinieri în parcuri, pentru a securiza zonele cu risc sporit de prăbușire a crengilor, până la eliminarea tuturor zonelor problematice.
Proiectul documentului este pregătit și va fi publicat în scurt timp pe site-ul Primăriei.