Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Convocarea sedinței grupului de lucru privind dezvoltarea energiei durabile și a mediului la nivelul municipalității

   2415

Reprezentanții administrației capitalei au organizat prima ședință a grupului de lucru privind managementul sectorului energetic și a mediului din municipiul Chişinău. Sesiunea s-a desfășurat în regim online și a fost prezidată de viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, cu participarea reprezentanților serviciului municipal de profil, ai partenerilor de dezvoltare, experţiilor în domeniu, ai societății civile și mediului de afaceri.

Subiectul discuțiiilor s-a axat pe crearea unei platforme de dialog între Primăria municipiului Chişinău şi experţii din domeniu, în scopul reformării sectorului energetic la nivel local, astfel contribuind la o analiză amplă a situaţiei din domeniu.

În cadrul primei platforme de discuții, viceprimarul capitalei a comunicat despre deschiderea pentru cooperare a APL Chișinău, în scopul dezvoltării sectorului energetic, a procesului de reformare a domeniilor aferente, cât și despre necesitatea stringentă de creare a unei structuri inter-sectoriale responsabile de investiții și managementul sectorului energetic.

Participanţii la şedinţă şi-au exprimat opinia și asupra creării organului colegial consultativ, care ar oferi expertiză unității de implementare în elaborarea politicilor, implementarea proiectelor de eficiență energetică, precum și atragerea investiţiilor în domeniul dezvoltării durabile.

La rândul lor, experții internaționali au salutat inițiativa locală, menționând că pentru reformarea sustenabilă a sectorului respectiv, este important ajustarea acțiunilor locale cu politicile naționale și reglementările autorităților centrale de profil, astfel ar corespunde standardelor ISO 50 001, cât și standardelor europene pentru asigurarea unei activitatăţi eficiente al managementului energetic.

De cealaltă parte, Serghei Bejenari, șef al Serviciului municipal pentru Energetică, Investiții şi Climă a menţionat că domeniul energetic este un sector strategic și are necesitate stringentă de dezvoltare, iar în prezent sunt depuse eforturi ca municipiul Chișinău să se alinieze tendințelor internaționale, Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă a Națiunilor Unite, la directivele europene și achisului comunitar în sectorul energetic.

Grupul de lucru urmează să se întrunească periodic şi să discute despre strategia reformei locale, crearea unei subdiviziuni inter-sectoriale consolidate cu misiunea de dezvoltare durabilă a orașului. Modul de conlucrare și elaborarea unui plan de acţiuni urmează a fi stabilite în cadrul şedinţei următoare.