Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general, Ion Ceban, a inițiat crearea unui grup de lucru care va avea misiunea de a analiza ofertele ce ţin achiziționarea de unități noi pentru îmbunătățirea serviciului de transport public din municipiul Chișinău.
Anunţul a fost făcut de edilul capitalei, după ce consilierii municipali n-au susţinut, pentru a doua oară consecutiv, proiectul care presupunea asamblarea a 100 de autobuze la Chişinău.
Ion Ceban a invitat consilierii municipali care-și propun soluționarea acestei probleme, să facă parte din grupul de lucru, menţionând în același timp că este regretabil comportamentul iresponsabil al unor aleși locali care protejează agenţii economici de microbuze, în detrimentul transportului public municipal de calitate.
,,Cineva face în continuare campanie electorală. Este o abordare neprofesionistă din partea celor care au fost aleşi de locuitorii capitalei pentru a-i reprezenta şi a le rezolva problemele", a menţionat primarul general.
Edilul capitalei a subliniat că municipalitatea trebuie să asigure urgent cu transport public locuitorii capitalei, pentru că aceasta este o problemă stringentă pentru capitală, ţinând cont că 74% din materialul rulant al Î. M. Parcul Urban de Autobuze este învechit.
În context, Ion Ceban, a menționat că un proiect de decizie privind asamblarea troleibuzelor la Chişinău va fi înaintat în cadrul următoarei ședințe a Consiliului municipal Chișinău.