• Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Crearea grupurilor de lucru responsabile de taxarea electronică în transportul public şi elaborarea conceptului de parcări și parcaje auto cu plată în capitală

Crearea grupurilor de lucru responsabile de taxarea electronică în transportul public şi elaborarea conceptului de parcări și parcaje auto cu plată în capitală

   3245

Primăria Chişinău informează că două comisii din cadrul municipalităţii urmează să elaboreze proiecte din domeniul transportului și a parcărilor din oraș și anume: implementarea sistemului de taxare electronică în transportul public şi elaborarea conceptului de parcări și parcaje auto în capitală.

În acest sens, Consiliul municipal Chişinău a aprobat crearea a două grupuri de lucru care vor definitiva documentele.

Sistemul privind taxarea electronică în transportul public urmează a fi implementat în cadrul unui proiect de parteneriat public-privat, pe toate rutele de autobuz și troleibuz din municipiul Chişinău. Acesta va include toate categoriile de călători care utilizează serviciile municipale de transport şi va oferi modalități alternative de validare a călătoriei, prin utilizarea diferitor tehnologii: carduri inteligente, personalizate sau bancare; telefon mobil, QR-cod etc. și călătorii ocazionale (bilete de unică folosință).

Proiectul Conceptului parcărilor și parcajelor auto cu plată urmează să fie elaborat până în data de 31 august, a.c. Acesta va conţine propuneri în vederea creării/modificării cadrului normativ, ce vizează domeniul parcărilor și parcajelor auto cu plată. Grupul de lucru va organiza şi consultări publice pe marginea documentului.

Totodată, comisia responsabilă de proiectul privind taxarea electronică în transportul public, urmează să identifice criteriile și metodele de aplicare a parteneriatului public-privat și să aprobe condițiile generale de realizare a proiectului.

Primarul general, Ion Ceban, a menţionat că proiectele de infrastructură şi modernizare a transportului urban, reprezintă o prioritate pentru administrația publică locală.

,,Chișinăul are nevoie de locuri pentru parcare. În prezent este imperativă adoptarea unor măsuri și politici locale, care să ofere soluții pentru dezvoltarea infrastructurii și crearea acestor locuri", a spus edilul capitalei.

Cu referire la taxarea electronică în transportul public, primarul general a declarat că acest proiect a fost tergiversat ani la rând, de aceia acum sunt necesare măsuri urgente, pentru a crea condiţii mai bune pentru locutorii capitalei.